Direcția Silvică Tulcea este o unitate a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, având ca atribuție principală administrarea pădurilor proprietate publică a statului din județul Tulcea. Suprafața totală a fondului forestier administrat, care include pădurile, terenurile destinate împăduririi, terenurile ce servesc nevoilor de cultură, producție sau administrație silvică este de 103.922 ha, ceea ce reprezintă circa 12,2% din suprafața județului.


Administrarea fondului forestier se face prin opt ocoale silvice: OS Babadag, OS Cerna, OS Ciucurova, OS Măcin, OS Niculițel, OS Rusca, OS Stejaru și OS Tulcea.

Din punct de vedere al situației geografice pădurile administrate de către unitatea noastră sunt situate în sud-estul țării, în jumătatea nordică a regiunii istorice Dobrogea. În cadrul Ocolului Silvic Tulcea, în unitatea de producție V Periprava se află unitatea amenajistică 81B ce reprezintă cea mai estică suprafață aparținând fondului forestier național, borna 108 (coordonate Stereo 70: 422.838,210; 867.521,348) reprezentând extremitatea răsăriteană a pădurilor României.

Pădurile administrate de către Direcția Silvică Tulcea se încadrează din punct de vedere fitoclimatic în trei etaje/zone de vegetație: FD1 – Deluros de cvercete; FD2 – Deluros de cvercete cu stejar și S.s. – Silvostepă.

Principalele specii întâlnite în pădurile din zona de deal sunt gorunul, stejarul brumăriu, stejarul pufos, teiul, frasinul comun, carpenul, mojdreanul, paltinul de câmp, ulmul, jugastrul, sorbul, în timp ce în zona de luncă și deltă întâlnim plopii negri hibrizi, sălcii selecționate, plopul alb, plopul negru, salcia albă, frasinul de luncă și frasinul american.

Anual din pădurile administrate prin cele opt ocoale silvice se exploatează un volum de masă lemnoasă de circa 200.000 mc., care este utilizat ca și combustibil solid (lemn de foc) pentru încălzire sau ca materie primă în industria lemnului (celuloză și hârtie, PAL, PFL, cherestea, furnire tehnice și estetice ș.a.).

Considerații istorice

Despre pădurile Dobrogei s-a scris încă din cele mai vechi timpuri, iar aceasta ne face să credem că pe aceste teritorii dintre Dunăre și mare pădurea a existat dintotdeauna. Locuitorii Histriei își făceau făchii pentru luminat din pădurile de pin, presupus a fi existat pe dealurile Beștepe sau pe unele grinduri din Delta Dunării . Pădurile din Deltă – Pădurea Letea – cu specii de stejari, frasini, plop alb și cenușiu apar pe hărțile de la 1835 , alături de Hașmacul lui Benea, Hașmacul lui Ivancenco, Hăsmăcica cu bursuci. Pădurea mare nord dobrogeană apare pe o hartă privind războiul ruso – turc la 1738 , iar despre aceasta se scrie că a avut un rol deosebit în viața populației romanice și apoi românească. A fost locul de adăpost și apărare al dicienilor – românii băștinași dobrogeni, dar și o sursă de venituri pentru populație. Pe lângă lemnul cu diverse întrebuințări (cherestele, elemente de construcții, etc.) întinsele masive de tei au însemnat și o dezvoltarea a apiculturii, Vicina – cetatea din secolele XIII – XIV, situată probabil pe locul actualului oraș Isaccea (Noviodunum), fiind recunoscută pentru comerțul cu ceară.

Administrația pădurilor din județul Tulcea a fost determinată de-a lungul timpului de suita de legi privind aplicarea regimului silvic. Primul cod silvic al României, promulgat de Carol I, apare în anul 1881, la doar trei ani de la alipirea Dobrogei la România. În anul 1910 intră în vigoare al doilea cod silvic, care avea să fie și cel mai longeviv și cel mai reformativ, durând până în anul 1962. În această perioadă ia ființă Casa Autonomă a Pădurilor Statului (CAPS), iar în județul nostru se înființează ocoalele silvice Babadag, Casimcea, Cerna, Ciucurova, Măcin, Niculițel și Tulcea, structuri care, deși între timp au intrat în vigoare alte coduri silvice (1962, 1996 și 2008 – în vigoare), au dăinuit în timp, administrația silvică fiind probabil una dintre cele mai statornice structuri administrative ale județului nostru.