LIFE WILDisland – Danube Wild Island Habitat Corridor

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția Silvică Tulcea a semnat în luna noiembrie a acestui an Acordul de Parteneriat pentru implementarea proiectului Danube Wild Island Habitat Corridor (acronim LIFE WILDisland). Proiectul urmărește implementarea unor măsuri de conservare și refacere a insulelor naturale dunărene ca habitate emblematice pentru dinamica și morfologia fluviului Dunărea în vederea contracarării degradării și fragmentării pădurilor de luncă (în speță habitatul 91E0*). În concret, activitatea principală a proiectului care revine în sarcina Romsilva este refacerea prin împădurire cu specii autohtone, native, adaptate condițiilor naturale, a 11 hectare de terenuri forestiere din Lunca Dunării.

Proiectul are un program de implementare până în anul 2027 și un buget alocat unității noastre de 325.726 euro, din care 75% este contribuția UE și 25% contribuție proprie.

Proiectul este implementat de un consorțiu de 15 parteneri, partenerul lider fiind Parcul Național Donau-Auen din Austria, ceilalți parteneri asociați fiind entități publice sau private de pe cursul Dunării din Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, Bulgaria și România (partenerii români fiind Romsilva și ARBDD).

Adaugă la favorite legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.