Cu ocazia celebrării a 171 de ani de la înființarea instituției Jandarmeriei Române, Direcția Silvică Tulcea a sprijinit organizarea Campaniei „171 de stejari pentru România” inițiată de Inspectoratul de Jandarmi Județean „Mareșal Alexandru Averescu” Tulcea printr-o acțiune nobilă de plantare puieți forestieri în data de 01 aprilie 2021.
Acțiunea s-a desfășurat pe raza Ocolului Silvic Măcin, în fondul forestier național, în apropiere de satul Cetățuia, comuna Luncavița și au fost plantați 171 puieți forestieri din specia Stejar brumăriu.
Totodată un grup de voluntari, liceeni în Tulcea, membri ai Centrul EUdivers (Asociația Centrul European pentru Diversitate) și Organizației CELISEA, împreună cu voluntari din cadrul Direcției Județene Pentru Sport și Tineret Tulcea au participat activ la o acțiune de plantare dedicată Lunii plantării arborilor la un șantier de împădurire constituit în acest sens în cadrul Ocolului Silvic Rusca.
În mod curent, Direcția Silvică Tulcea execută plantări de puieți în perioada repausului vegetativ în toate suprafețele care au fost parcurse cu tăieri, iar pentru anul 2021, în pădurile administrate de Direcția Silvică Tulcea sunt prevăzute lucrări de plantare a unui număr de 1.670.000 puieți ce vor acoperi o suprafață de 232 hectare de împăduriri integrale și 392 de hectare de completări și refaceri plantații calamitate, din care până la data această dată au fost plantați un număr de 347.000 puieți care acoperă 59 de hectare de împăduriri integrale și 110 hectare de completări și refaceri plantații calamitate, restul puieților fiind programați pentru plantare în campania de împăduriri din toamnă.
Fotografiile au fost realizate de Anca ȘERBAN – Inspectoratul de Jandarmi Județean „Mareșal Alexandru Averescu” Tulcea și George Cătălin BENGA – Direcția Silvică Tulcea.